Penitentul

Mugurii constiintei i s-au desfacut

in flori sangerii, cu atat mai frumoase 

in cruzimea luminii albe.

S-au ivit pe degetele lui incarligate

si sfasie zgaibele taieturilor proaspete.

Chipul sarmanului,

incretit de grimasele pocaitului,

e Soarele spre care privesc ele.

Lacrimile de rascumpare 

le umbla prin tulpini ca o seva fina.

Trunchiul i s-a cocarjat 

intr-un vestigiu ars de vapaie.

Asa va ramane pe solul uscat si crapat,

sa fie festin stihiilor vantului si apelor,

pana cand se va prabusi in bucati.